Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

miercuri, 23 noiembrie 2011

maidanezii

Am auzit ca in Romania (mama mi-a zis) e iar zbatere incendiara pe seama maidanezilor. Cat am lucrat eu pe la ziare, nu era an in care sa nu apara subiectul pe agenda zilei, la un moment dat. Eu sunt un om iubitor de animale, am crescut cu animale, ma deprima doar sa-mi imaginez o astfel de exterminare in masa, in plus, daca ne raportam biologic, la vietati dotate cu ratiune, nu e vina cainilor ca-si fac veacul flamanzi pe strada. Vina e a noastra (a mea, nu) ca NU VREM sa solutionam problema (daca ar disparea cainii de pe strada cine si cum si-ar mai umple buzunarele?). Iar gazarea lor nu ar rezolva decat temporar problema. Eu nu ma pot gandi la solutii pentru ca nu ma pricep si daca nu ma pricep nu am solutii, cu parerea pot sa-mi dau, dar asta o poate face oricine. Cand pe agenda zilei, a saptamanii, aparea discutia, vorbeam la telefon cu oameni direct responsabili, cei de pe la asociatiile pentru protectia animalelor spuneau ca sterilizarea e cea mai potrivita cale. Si daca ii sterilizezi, le dai inapoi drumul pe strada? Ei spuneau ca odata sterilizati, cainii se calmeaza, devin mai putin agresivi...dar la foamea lor s-or fi gandit? Iar locuri de adapost pentru toti nu sunt. E complicat, stiu, dar nu e treaba mea. Iar, atunci cand esti victima maidanezilor agresivi, nu poti da maidanezul in judecata. Atunci pe cine?...
Pe de alta parte, haideti sa va povestesc si eu o istorie personala, era cat pe ce sa fiu un mic japonez facut flenduri...Noroc cu ziarul! Lucram in Pipera, era 2 ianuarie, o zapada pana la genunchi si eu, singura cuc pe drum, plecam acasa. Fleandura cu un ziar in mana, in atmosfera aia tacuta de sarbatoare, pe la asfintit, imi miscam pasii prin nameti, cand deodata, 5 dulai, 5 erau, m-au inconjurat si latrau la mine cu coltii lor turbati. Mi-a inghetat sangele in vene. Eram mai gheata decat gheata de afara. Nu va puteti imagina...Am inceput sa transpir. Dar, in solutia aia pe care pe moment, la anaghie, trebuie s-o gasesti, nici macar nu e o solutie rationala, nici nu mai judeci in astfel de momente, nu am mai facut niciun pas, imi miscam doar capul dintr-o parte in alta, poate, poate vad tipenie de om care sa ma ajute cumva. Nu era nimeni, eram destul de departe de redactie, si am inceput, cu niste miscari foarte calme, sa rup paginile din ziar, sa le fac mototol si sa le arunc cate una, cum ai arunca bucati de paine. S-au mai calmat si, pur si simplu cu spatele, am inceput sa dau inapoi, si mergeam incet, a durat jumatate de veac marche arriere-ul, am reusit sa ajung la adapost, la sediu. S-au pierdut pe drum toti, doar unul m-a insotit pana la capat, inapoi. Si acum, cand imi aduc aminte, mi se face pielea de gaina. Dulaii de pe strada sunt si ingrozitori la infatisare, sunt ca oamenii, li se imprima nenorocirea prin toti porii. Nu am vazut in viata mea in curtea vreunui om un animal atat de urat. Dar sunt nenorociti, si deprimanti, si vai de capul lor.
Si ma intreb si acum, in ce tara de maidanezi oi fi trait, Doamne, sa nu gaseasca nimeni o solutie valida la o problema pe care altii si-au rezolvat-o de cand lumea. De rasul lumii...Aici, in afara de veverite si ratoni, nu umbla caini turbati pe strada, singurii caini sunt cei iesiti dimineata cu stapanii la nevoi, sau cei de prin mijloacele de transport, imbracati in roz sau bleu, nu ajunsi prin autobuze sa se adaposteasca de frig, cum se intampla prin tramvaiul 41. Iar daca s-ar intampla asa ceva, agentii de la protectia animalelor si-ar face treaba, animalele fiind pentru canadieni beneficiarii unor legi de protectie, mai ceva decat sunt cele pentru femei. Sunt extrem de maniaci atunci cand vine vorba de animale. Canadienii le fac asigurari medicale, cheltuiesc o gramada de bani sa si le trateze atunci cand sunt bolnave, cum vorbeam la un moment dat cu un psiholog, au constiinta animalului ca membru al familiei, ceea ce se intampla si la noi, dar doar la case mai mari. Nu-mi spuneti voi ca romanii neaosi cunosc alte metode de imblanzire a cailor altfel decat prin bici. Si inteleg mania canadienilor. Eu cand l-am avut pe Mitica, tot asa eram. N-am mai depistat existenta acestei probleme pe nicaieri pe unde am fost. La Salonic am mai vazut-o. Dar erau pisici :). La noi, oligofrenii dau legi, altii se duc sa protesteze, dupa care pleaca acasa ca sa o ia la un moment dat de la capat. Dar cainii tot pe strada raman. Cred ca si maidanez daca as fi as muri de ras. Ahaaa, uite o solutie...sa moara toti cainii de ras. N-ar mai ramane unul pe strada. Nu stiu cum si-au rezolvat ei problema, in cat timp, nu am vreme sa ma documentez, microcipuri, educatia stapanilor etc., ceea ce stiu e ca asta suntem, dam intotdeauna vina pe mort. Sau pe caine.

Un comentariu:

  1. Da....stiu stirea asta.Refuz sa ma gandesc ca imbecilii astia se pregatesc sa ia viata atator suflete.Ii urasc pentru asta si sper ca idiotii astia de ne conduc, in frunte cu cretina aia de Roberta Anastase care zicea cu o voce neutra ca legea a fost adoptata cu majoritate de voturi....toti sa moara in chinuri.
    Pentru mine, cainele e un membru al familiei.Are drepturi in casa, cat am si eu si copilul.
    Dar ce te faci cu cei care zic:"canele in curte cu lantul gat!"..:(((((((((
    Am plans pt legea asta.M-am intors cu spatele la tv si am strans pumnii si am zis:lasa ca ma fac eu mare!

    RăspundețiȘtergere